luni, 17 decembrie 2012

Cum să ai buze frumoase şi sănătoase!

Astăzi o să vă vorbesc puţin de ritualul meu legat de buze, de cum le protejez şi cum încerc să evit uscarea lor.

Cu toţii ştim că buzele, sunt membrane mucoase, deci au straturi foarte subţiri de piele, fiind cele mai vulnerabile la deshidratare. Pentru deshidratarea şi uscarea lor pot fi de vină, vântul uscat din timpul iernii şi umiditatea scăzută din încăperi.

Ce fac eu şi ce putem face,pentru a preveni apariţia buzelor uscate şi crăpate
Buzele au nevoie de o protecţie zilnică pentru a se menţine sănătoase iar nouă nu ne rămâne decât să le oferim această protecţie. Aproximativ o dată pe lună, s-au chiar mai rar le exfoliez,momentan folosesc lip scrub-ul de la Lush,dar înainte foloseam şi miere cu zahăr iar câteodată din lene preferam şi periuţa de dinţi umezită în apă. Nu este recomandat să exageraţi cu exfolierea lor,aşa că cu cât exfoliaţi mai rar cu atât mai bine.

Balsamul de buze este acea protecţie de care buzele noastre au nevoie.Un balsam acţionează astfel prin formarea unei bariere între atmosfera neprietenoasă şi pielea sensibilă.Deasemenea el menţine apa la nivelul buzelor şi nu permite deshidratarea, asigurând astfel şi o îngrijire prin ingredientele conţinute.

In concluzie,cheia succesului unor buze frumoase şi sănătoase este balsamul de buze.

Mai jos v-am prezentat cele trei balsamuri de buze pe care le folosesc momentan,îmi plac toate trei şi mereu încerc să le alternez,deci nu folosesc unul singur regulat.

Sfaturi:

  • Aplicaţi balsam şi înainte de somn deoarece noaptea buzele au tendinţa de deshidratare.
  • Beţi multe lichide,deoarece o hidratare adecvată a organismului se vede la exterior printr-o piele sănătoasă.
  • Evitaţi să vă hidrataţi buzele prin salivă,ştiu că mulţi avem acest obicei, dar acest lucru de fapt nu face decât să înrăutăţească afecţiunea.


Sper că va fost de ajutor articolul.

Vă pup!

0 comments:

Trimiteți un comentariu